Dex dezmințire

DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți.

DEZMINȚÍRE s.f. Acțiunea de a dezminți și rezultatul ei; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat. [< dezminți].

DEZMINȚÍRE s. f. acțiunea de a dezminți; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat. (< dezminți)

DEZMINȚÍRE s. v. contestare.

Dezmințire ≠ confirmare

dezmințíre s. f., g.-d. art. dezmințírii; pl. dezmințíri

DEZMINȚÍ, dezmínt, vb. IV. 1. Tranz. A declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta. ♦ A arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu... ♦ A contrazice pe cineva. 2. Refl. A se arăta altfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înșela așteptările. ♦ A reveni asupra celor spuse înainte; a retracta. – Dez- + minți (după fr. démentir).

A DEZMINȚÍ dezmínt tranz. 1) (fapte, afirmații etc.) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a contesta; a nega. 2) (opinii împărtășite anterior) A înceta de a mai susține; a retrage; a retracta. /dez- + a minți

A SE DEZMINȚÍ mă dezmínt intranz. (despre persoane) A se arăta altfel decât este. /dez- + a minți

DEZMINȚÍRE ~i f. 1) v. A DEZMINȚI și A SE DEZMINȚI. 2) Declarație prin care se dezminte ceva. /v. a (se) dezminți

DEZMINȚÍ vb. IV. tr. 1. A declara (cuiva sau despre cineva) că nu a spus adevărul, că a mințit. 2. A declara fals (un zvon, o știre etc.). 3. A nu răspunde așteptărilor, speranțelor. [P.i. dezmínt. / < dez- + minți, după fr. démentir].

DEZMINȚÍ vb. tr. 1. a declara că un fapt, o afirmație etc. nu corespund adevărului. 2. a declara false (un zvon, o știre etc.); a infirma. ◊ a retracta. 3. a nu răspunde așteptărilor, speranțelor. (după fr. démentir)

DEZMINȚÍ vb. 1. v. contesta. 2. v. infirma.

dezmințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmínt, imperf. 3 sg. dezmințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmíntă