Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DEZOBIȘNUÍRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DEZOBIȘNUÍRE s. v. dezbărare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dezobișnuíre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezobișnuírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DEZOBIȘNUÍ, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. – Dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DEZOBIȘNUÍ ~iésc tranz. A face să se dezobișnuiască. /dez- + a obișnui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DEZOBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezvăța. ~ să povestească. /dez- + a se obișnui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DEZOBIȘNUÍ vb. v. dezbăra.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A (se) dezobișnui ≠ a (se) obișnui
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A dezobișnui ≠ a deprinde, a obișnui
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dezobișnuí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiésc, imperf. 3 sg. dezobișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezobișnuiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink