DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DIAFONÍE f. Recepționare simultană a unor semne (convorbiri) de pe mai multe circuite de telecomunicații. [Art. diafonia; G.-D. diafoniei; Sil. di-a-] /<fr. diaphonie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DIAFONÍE s.f. 1. Auzire a unei convorbiri telefonice de pe un circuit pe altul. 2. (Muz.) Acord muzical în care un sunet este susținut de octava, cvarta sau cvinta lui corespunzătoare. ♦ Muzică veche pe două voci. [Gen. -iei. / < fr. diaphonie, cf. gr. diaphonia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DIAFONÍE s. f. 1. trecere a unui semnal de pe o cale de transmisiune pe o altă cale. 2. acord muzical în care un sunet este susținut de octava, cvarta sau cvinta corespunzătoare acestuia. 3. muzică veche pe două voci. (< fr. diaphonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
diafoníe s. f. (sil. di-a-) → fonie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink