DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DIÁVOL s. v. d**c.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
diávol (diávoli), s. m. – D**c, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, d****e; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (d*******ă); diavoloaică, s. f. (d*******ă). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
diávol s. m. (sil. dia-), pl. diávoli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DIÁVOL ~i m. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; d**c; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNA-DIÁVOLULUI s. v. regină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink