Dex dictare

DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea cât mai corectă în scris a unui text dictat. – V. dicta.

DICTÁRE s.f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară constând în reproducerea în scris a unui text dictat. [< dicta].

DICTÁRE s. f. acțiunea de a dicta (1). ◊ lucrare școlară pentru reproducerea în scris a unui text dictat. (< dicta)

dictáre s. f., g.-d. art. dictării; pl. dictări

DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.

A DICTÁ ~éz tranz. 1) (fraze, texte) A pronunța rar și deslușit pentru a fi scris. 2) A impune printr-un dictat. 3) fig. A îndemna la o acțiune. /<fr. dicter, lat. dictare

DICTÁRE ~ări f. 1) v. A DICTA. 2) Lucrare școlară care constă în scrierea unui text dictat. /v. a dicta

DICTÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o frază, un text etc., pentru a fi scris de cineva. 2. A impune cu forța; a ordona. ♦ (Fig.) A îndemna la o acțiune. [Cf. lat. dictare, fr. dicter].

DICTÁ vb. tr. 1. a pronunța rar, deslușit, o frază, un text etc. pentru a fi scris de cineva. 2. a impune cu forța; a ordona. ◊ (fig.) a îndemna la o acțiune. (< fr. dicter, lat. dictare)

DICTÁ vb. v. impune.

dictá vb., ind. prez. 1 sg. dictéz, 3 sg. și pl. dicteáză