DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care acționează, se exercită așa cum consideră cineva, fără a fi prevăzut și îngăduit de lege; care are prin lege întreaga libertate de acțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISCREȚIONÁR, -Ă adj. Arbitrar. ◊ Puteri discreționare = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. [Pron. -ți-o-. / < fr. discrétionnaire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISCREȚIONÁR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de acțiune. ♦ puteri ĕ = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. (< fr. discrétionnaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
discreționár adj. m. (sil. -ți-o-), pl. discreționári; f. sg. discreționáră, pl. discreționáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISCREȚIONÁR ~ă (~i, ~e) jur. : Puteri ~e puteri cu care este învestită, în cazuri excepționale, o instanță sau un reprezentant al ei, de a lua, din proprie inițiativă, hotărâri sau măsuri care depășesc cadrul legii. [Sil. ți-o-] /<fr. discrétionnaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink