DISFÚNCȚIE, disfuncții, s. f. 1. (Med.) Tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem. 2. (Tehn.) Reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. – Din germ. Disfunktion, it. disfunzione.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISFÚNCȚIE s.f. 1. (Med.) Tulburare funcțională a unui organ, aparat sau sistem. 2. (Fil.) Acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv. [Gen. -iei. / < it. disfunzione, germ. Dysfunktion, cf. gr. dys – dificil, lat. functio – activitate].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISFÚNCȚIE s. f. 1. (med.) tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem. 2. (tehn.) reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte. 3. (fil.) acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv. (< germ. Dysfunktion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISFÚNCȚIE s. v. defectare, dereglare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
disfúncție s. f. (sil. mf. dis-) → funcție
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISFÚNCȚIE ~i f. Tulburare funcțională a unui organ, aparat sau sistem. /<germ. Dysfunktion
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink