DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. Relație logică între două enunțuri care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. – Din fr. disjonction.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISJÚNCȚIE s.f. (Rar) Despărțire, separare; diastază (2) [în DN]. ♦ Asindet. ♦ (Log.) Relație logică între două enunțuri; conectiv. [Gen. -iei, var. disjuncțiune s.f. / < lat. disiunctio, cf. fr. disjonction].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISJÚNCȚIE s. f. 1. excludere reciprocă. ◊ despărțire, separare; diastază (2). ◊ asindent. ◊ (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei. 2. (log.) relație între două enunțuri care se exclud reciproc; conectiv. (< fr. disjonction, lat. disiunctio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
disjúncție s. f. (sil. -junc-ți-e), art. disjúncția (sil. -ți-a), g.-d. art. disjúncției; pl. disjúncții, art. disjúncțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISJÚNCȚIE ~i f. Relație logică între două enunțuri exprimată prin termenii disjunctivi „sau”, „ori” și „fie”. [Art. disjuncția; G.-D. disjuncției; Sil. -ți-e] /<fr. disjonction
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink