DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; făptui de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DISPARÍȚIE s.f. Faptul de a dispărea; pieire, stingere; moarte. ◊ A fi pe cale de dispariție = a dispărea încetul cu încetul. [Gen. -iei, var. disparițiune s.f. / cf. fr. disparition].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DISPARÍȚIE s. f. faptul de a dispărea; pieire, stingere; moarte. (< fr. disparition)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DISPARÍȚIE s. 1. pieire, (fam. fig.) evaporare, volatilizare. (dispariția cuiva fără urmă.) 2. v. moarte. 3. (fig.) moarte. (dispariția vegetației în timpul iernii.) 4. cădere, suprimare, (înv.) supresiune. (dispariția vocalelor finale.) 5. v. încetare. 6. încetare, trecere. (dispariția durerii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Dispariție ≠ apariție
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
disparíție s. f. (sil. -ți-e), art. disparíția (sil. -ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DISPARÍȚIE ~i f. Faptul de a dispărea (din viață din fața ochilor, din actualitate). [Art. dispariția; G.-D. dispariției; Sil. -ți-e] /<fr. disparition
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink