Dex dispensă

DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligație (legală); (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.

DISPÉNSĂ s.f. Scutire (de o obligație); exceptare, excepție de la o regulă. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. [< fr. dispense, it. dispensa].

DISPÉNSĂ s. f. scutire (de o obligație); exceptare de la o regulă. ◊ permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. (< fr. dispense)

DISPÉNSĂ s. v. scutire.

dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse

DISPENSÁ, dispenséz, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.

A DISPENSÁ ~éz tranz. (persoane) A face să fie liber; a elibera. /<fr. dispenser, lat. dispensare

A SE DISPENSÁ mă ~éz intranz. A înceta de a mai fi dornic. ~ de comodități. /<fr. dispenser, lat. dispensare

DISPÉNSĂ ~e f. Scutire de anumite obligații sociale. /<fr. dispense

DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare].

DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare)

DISPENSÁ vb. 1. a se lipsi, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.) 2. v. scuti.

dispensá vb., ind. prez. 1 sg. dispenséz, 3 sg. și pl. dispenseáză