DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOGÁR s. (reg.) butar, (prin Transilv.) botar, (Mold.) butnar, (Transilv. și Ban.) pinter.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dogár (persoană) s. m., pl. dogári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dogár (instrument) s. n., pl. dogáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DOGÁR1 ~e n. Unealtă pentru confecționat doage. /doagă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOGÁR2 ~i m. Meșter care face vase cu doage (butoaie, putini, ciubere etc.). /doagă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink