Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
DÓGMĂ, dogme, s. f. 1. Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, obligatorie pentru adepții ei, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÓGMĂ s.f. 1. Principiu fundamental al unei doctrine religioase, obligatoriu pentru toți adepții ei, asupra căruia nu este îngăduit să se discute. 2. Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată în mod necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. [< lat., gr. dogma, cf. fr. dogme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DÓGMĂ s. f. 1. învățătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toți adepții ei, care nu poate fi supusă criticii. 2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic și aplicată rigid, fără a ține seamă de condițiile concrete. (< fr. dogme, lat., gr. dogma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
dógmă (dógme), s. f.1. Învățătură, teză fundamentală. – 2. Teză, doctrină politică. – Mr. dhogmă. Gr. δόγμα (Murnu 18) și modern din fr. dogme.Der. (din fr.) dogmatic, adj.; dogmatism, s. n.; dogmatist, s. m.; dogmatiza, vb.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dógmă s. f., g.-d. art. dógmei; pl. dógme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DÓGMĂ ~e f. 1) Principiu de bază al unei filozofii sau religii care este obligatoriu pentru adepții ei și contra căruia nu se admit obiecții. 2) fig. Teză considerată imuabilă și acceptată fără rezervă în orice condiții. /<fr. dogme, lat. dogma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)