Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOJENÍ vb. v. certa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dojení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dojeneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DOJENÍ ~ésc tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DOJENÍ mă ~ésc intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOJÁNĂ s. v. ceartă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Dojană ≠ laudă
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink