DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
dólie (dólii), s. f. – 1. Șanț, unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. – 2. (Mold.) Loc în care un rîu curge încet. Sl. dolĕ „în jos” (Tiktin; Candrea; Iordan, BF, VII, 241), cf. rut. doli. – Der. doli (var. dolii), vb. (a conduce pluta spre un loc liniștit); dolină, s. f. (depresiune în formă de pîlnie), cuvînt științific, din sb., slov. dolina prin intermediul germ. Doline; dornă, s. f. (ochi de apă liniștită), probabil alterare de la *dolnă, conservat în Olt. și Trans. și în toponimul Dorna. Probabil aceleiași rădăcini sl. îi aparține dulaș, s. n. (cărare pentru oi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dólie s. f. (sil. -li-e), art. dólia (sil. -li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (sil. -li-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DÓLIE ~i f. 1) Linie de intersecție a două versante de acoperiș. 2) reg. Loc unde o apă (râu, fluviu) curge mai încet. [Art. dolia; G.-D. doliei; Sil. -li-e] /<sl. dole
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink