Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
DÓMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de regulă o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură!Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOMN s. 1. cucon, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor. (Ce mai faci, ~ule?) 2. v. domnitor. 3. (art.; n. pr.) v. Dumnezeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DOMN s. v. bărbat, orășean, soț, târgoveț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
domn (dómni), s. m.1. Titlu oficial al domnitorilor Țării Românești și Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politețe pentru un bărbat în general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueño, port. dom. Cu sensurile 1 și 2 are vocativul Doamne (‹ lat. Dǒmĭne); pentru sensul 3 se folosește vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine să traducem cuvintele derivate prin termeni care în mod firesc se aplică ideii de regalitate (domnie „demnitate de Domn” etc.). – Der. doamnă, s. f. (titlu dat soției domnitorului; termen de politețe în general pentru o femeie), care reprezintă fără îndoială lat. dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care aparține domnului); domni, vb. (a conduce o țară, un principat ca domn; a stăpîni; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s. f. (demnitate de Domn; timpul cît se află un Domn la conducerea țării; regiune stăpînită de un Domn; Curte; termen de politețe, cu formele reduse dumneatadomnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor); domnișoară, s. f. (termen de politețe pentru o fată); domnișor, s. m. (fiu de domnitor; prinț tînăr; fiu al stăpînului); domniță, s. f. (fiică de domnitor; prințesă tînără); domnitor, s. m. (domnitor). Cf. domina, duminică.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
domn (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., voc. dómnule; pl. domni, voc. dómnilor; abr. sg. art. d-l, g.-d. sg. art. d-lui, g.-d. pl. art. d-lor
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
domn (domnitor) s. m., voc. doámne; pl. domni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Persoană de s*x masculin; bărbat, mai ales de la oraș. 2) (în epoca feudală, în țările române; folosit și ca titlu pe lângă un nume) Conducător absolut al țării; domnitor; vodă; voievod. 3) Forță supranaturală, considerată creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lăsa pe cineva în plata ~ului a lăsa pe cineva să procedeze după bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Adormírea Máicii Dómnului (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. art. Adormírii Máicii Dómnului
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
!mấna-Máicii-Dómnului (plantă) s. f., g.-d. art. mấinii-Máicii-Dómnului
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ARĂTÁREA DÓMNULUI s. v. bobotează.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BOUL-DÓMNULUI s. v. rădașcă, răgace, vaca-domnului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
LINGURADÓMNULUI s. v. lingurea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VACA-DÓMNULUI s. v. rădașcă, răgace.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
VACA-DÓMNULUI s. 1. v. buburuză. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bóul-Dómnului s. m., pl. bóii-Dómnului
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Dómnul (Dumnezeu) s. pr. m. art., voc. neart. Doámne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ínima-Dómnului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
lémnul-Dómnului (bot.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Máica Dómnului s. pr. f., g.-d. art. Máicii Dómnului
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pálma-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
părul-Máicii-Dómnului (bot ) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pelíncile-Dómnului s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
poála-Máicii-Dómnului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rânduníca-Dómnului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scára-Dómnului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scáunul-Dómnului (bot.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
váca-Dómnului (insectă) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)