Dex domni

DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.

DOMNÍ vb. (IST.) a cârmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.)

domní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnésc, imperf. 3 sg. domneá; conj. prez. 3 sg. și pl. domneáscă

DÓMN, domni, s. m. 1. Termen de politețe pentru un bărbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoțește de regulă o frază exclamativă, interogativă etc. ♦ Soț. ♦ (Pop.) Orășean. 2. Persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân. 3. Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a(-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză. Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. și (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.

A DOMNÍ ~ésc intranz. 1) A fi domn al unei țări. 2) fig. A trăi ca un domn; a duce o viață din belșug; a huzuri; a se lăfăi. 3) fig. (despre liniște, pace, ordine) A avea loc în exclusivitate. 4) fig. (despre forme de relief, clădiri) A se înălța impunându-se prin proporții și măreție. ◊ Muntele ~ește deasupra întinderii. /v. a domni

DOMN ~i m. 1) (folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Persoană de s*x masculin; bărbat, mai ales de la oraș. 2) (în epoca feudală, în țările române; folosit și ca titlu pe lângă un nume) Conducător absolut al țării; domnitor; vodă; voievod. 3) Forță supranaturală, considerată creatoare și cârmuitoare a lumii; Dumnezeu; demiurg; divinitate. ◊ A lăsa pe cineva în plata ~ului a lăsa pe cineva să procedeze după bunul lui plac. /<lat. dom[i]nus

Adormírea Máicii Dómnului (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. art. Adormírii Máicii Dómnului

!mấna-Máicii-Dómnului (plantă) s. f., g.-d. art. mấinii-Máicii-Dómnului

ARĂTÁREA DÓMNULUI s. v. bobotează.

BOUL-DÓMNULUI s. v. rădașcă, răgace, vaca-domnului.

CARTE DOMNÉASCĂ s. v. hrisov.

CĂMARĂ DOMNEÁSCĂ s. v. tezaur, vistierie.

CIUPERCĂ DOMNEÁSCĂ s. v. pitarcă.

DOMN s. 1. cucon, (înv. și fam.) musiu, (grecism înv.) chir, (italienism înv.) signor. (Ce mai faci, ~ule?) 2. v. domnitor. 3. (art.; n. pr.) v. Dumnezeu.

DOMN s. v. bărbat, orășean, soț, târgoveț.

LINGURADÓMNULUI s. v. lingurea.

LOCOTENENT DOMNÉSC s. v. regent.

LOCOTENENȚĂ DOMNEÁSCĂ s. v. căimăcămie.

VACA-DÓMNULUI s. v. rădașcă, răgace.

VACA-DÓMNULUI s. 1. v. buburuză. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.

domn (dómni), s. m. – 1. Titlu oficial al domnitorilor Țării Românești și Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politețe pentru un bărbat în general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueño, port. dom. Cu sensurile 1 și 2 are vocativul Doamne (‹ lat. Dǒmĭne); pentru sensul 3 se folosește vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine să traducem cuvintele derivate prin termeni care în mod firesc se aplică ideii de regalitate (domnie „demnitate de Domn” etc.). – Der. doamnă, s. f. (titlu dat soției domnitorului; termen de politețe în general pentru o femeie), care reprezintă fără îndoială lat. dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care aparține domnului); domni, vb. (a conduce o țară, un principat ca domn; a stăpîni; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s. f. (demnitate de Domn; timpul cît se află un Domn la conducerea țării; regiune stăpînită de un Domn; Curte; termen de politețe, cu formele reduse dumneata ‹ domnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor); domnișoară, s. f. (termen de politețe pentru o fată); domnișor, s. m. (fiu de domnitor; prinț tînăr; fiu al stăpînului); domniță, s. f. (fiică de domnitor; prințesă tînără); domnitor, s. m. (domnitor). Cf. domina, duminică.

bóul-Dómnului s. m., pl. bóii-Dómnului

domn (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., voc. dómnule; pl. domni, voc. dómnilor; abr. sg. art. d-l, g.-d. sg. art. d-lui, g.-d. pl. art. d-lor

domn (domnitor) s. m., voc. doámne; pl. domni

Dómnul (Dumnezeu) s. pr. m. art., voc. neart. Doámne

ínima-Dómnului s. f.

lémnul-Dómnului (bot.) s. n.

Máica Dómnului s. pr. f., g.-d. art. Máicii Dómnului

mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.

pálma-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.

părul-Máicii-Dómnului (bot ) s. m.

pelíncile-Dómnului s. f. pl.

poála-Máicii-Dómnului s. f.

rânduníca-Dómnului s. f.

rug-domnésc s. m.

scára-Dómnului s. f.

scáunul-Dómnului (bot.) s. n.

váca-Dómnului (insectă) s. f.