DÓNIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă. 2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar. 3. Conținutul unei donițe (1, 2). [Pl. și: doniți] – Din scr. dojnica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÓNIȚĂ s. cofă, (reg.) botă, (Transilv. și Ban.) cart, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei. (O ~ cu apă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dóniță (-țe), s. f. – Vas, găleată de lemn. Sl., cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, II, 98; Tiktin). Cf. doică.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dóniță s. f., g.-d. art. dóniței; pl. dónițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DÓNIȚĂ ~e f. 1) Vas (din doage) cu gura mai largă decât baza, folosit pentru mulsul vacilor; șiștar. 2) Cantitate de lichid cât încape într-un astfel de vas. /<sb. dojnica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cófă f., pl. e (sas. germ. kufe, găleată, d. lat. cûpa, cadă. De aicĭ: bg. sîrb. rut. kofa, alb. kovă, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kúfa, ngr. kufás. V. cupă). Est. Vas de lemn compus din doage de brad și cercurĭ, care are o toartă pe [!] care-l apucĭ și care servește la dus apă c´o singură mînă saŭ atîrnat de cobiliță. A pune pe cineva în cofă, a-l înfunda, a-l întrece. Ploŭă cu cofa, ploŭă torențial, cu găleata. – În vest dóniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink