Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: dovedi (verb tranzitiv) , dovedire (substantiv feminin)   
DOVEDÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dovedi și rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare. – V. dovedi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DOVEDÍRE s. v. confirmare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dovedíre s. f., g.-d. art. dovedírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DOVEDÍ, dovedésc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DOVEDÍ ~ésc tranz. 1) A adeveri prin dovezi sau prin fapte concrete; a demonstra; a proba; a arăta; a atesta. 2) pop. A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a învinge; a bate; a dispune; a birui. 3) A lăsa în urmă; a întrece; a depăși. 4) A duce până la capăt; a isprăvi; a încheia; a termina. 5) (vina) A demonstra prin dovezi sigure. 6) A însemna prin sine; a vădi în mod clar. /<sl. dovesti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DOVEDÍ vb. I. 1. v. confirma. 2. v. demonstra. 3. v. manifesta. 4. a argumenta, a demonstra, a întări, a proba, a susține. (Și-a ~ temeinic ideile.) II. v. prididi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DOVEDÍ vb v. asasina, bate, birui, isprăvi, încheia, înfrânge, întrece, învinge, omorî, sfârși, suprima, termina, ucide.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dovedí (dovedésc, dovedít), vb.1. A arăta, a demonstra. – 2. a atesta, a indica. – 3. A învinge, a răzbi. Sl. dovesti, dovedǫ „a argumenta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Conev 98), cf. bg. doveždam „conduc”, doveden „condus”. – Der. dovadă, s. f. (probă, mărturie, evidență), postverbal (după Conev 98, din sl. dovadŭ, bg. dovod); dovadnic, s. m. (înv., martor); dovedeală, s. f. (demonstrație, mărturie); doveditor, adj. (care dovedește, care adeverește); nedovedit, adj. (care nu poate fi dovedit; incert; Arg., frumos, fain, fără seamăn).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dovedí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dovedésc, imperf. 3 sg. dovedeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dovedeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)