Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: duce (vb.) (verb tranzitiv) , duce (s.m.; -i) (substantiv masculin)   
DÚCE2, duci, s. m. 1. Titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu. 2. Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. ♦ Mare senior feudal. 3. Conducător militar la triburile germanice. – Din fr. duc, lat. dux, -cis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune în altul. ◊ Expr. a duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins)= a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) d******i! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) d****l; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÚCE s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
DÚCE s. m. 1. conducător militar de trib la vechii germani. 2. nobil feudal. ◊ titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului. 3. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1). (< fr. duc, lat. dux, -cis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
DÚCE s. (înv.) ducă, herțog. (~ de Burgundia.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DÚCE vb. 1. v. căra. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gură.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fața locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasă.) 13. v. ghida. 14. v. însoți. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mână.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. răspândi. 20. v. desfășura. 21. v. purta. 22. a întreține, a purta. (A ~ o corespondență vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trăi, a viețui. (O ~ rău.) 26. a-i merge. (Știu că o ~ bine!) 27. v. sfârși. 28. v. muri.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DÚCE vb. v. ademeni, amăgi, cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, stăpâni, trișa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dúce (dúci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (înv.) ducă. It. duca (sec. XVII), în parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. Forma actuală a fost readaptată lat. dux, -cem.Der. ducal, adj. (care aparține ducelui); ducat, s. m. (ducat, monedă); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu în stăpînirea unui duce); ducesă, s. f. (soția unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat prinților din casa imperială a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducătorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dúce (dúc, dús), vb.1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A călăuzi, a orienta. – 3. A trasa, a schița. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva și a-l pune în alt loc. – 5. A căra. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dăinui. – 8. A face să reziste, a face să dăinuie. – 9. (Arg.) A înșela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trăi. – 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (Refl.) A pleca, a porni. – 14. (Refl.) A merge. – 15. (Refl.) A face drumul. – 16. (Refl.) A trece, a se scurge. – 17. (Refl.) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. – 18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, dușă, duțire; megl. ducu, duș. Lat. dūcĕre (Cihac, I, 83; Pușcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. – Der. ducă, s. f. (plecare, mers); ducă-se pe pustii, s. m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s. m. (persoană absentă; mort, defunct); dus, s. n. (plecare). Cf. aduce.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dúce s. m., pl. duci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duc, 1 pl. dúcem, 2 pl. dúceți, perf. s. 1 sg. duséi, 1 pl. dúserăm; imper. 2 sg. du, neg. nu dúce; part. dus
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A DÚCE duc 1. tranz. 1) (obiecte, ființe) A căra dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de locomoție); a transporta. 2) (ființe) A însoți mergând alături sau din urmă. ~ copilul la școală. ~ vitele la păscut. ◊ ~ pe cineva de nas (sau cu vorba, cu zăhărelul) a minți pe cineva, amânând tot timpul îndeplinirea unei promisiuni. A-l ~ capul (sau mintea) a se pricepe. 3) (linii) A imprima pe o suprafață plană; a trasa. ~ o perpendiculară. 4) (știri, vești, informații) A comunica (printr-un intermediar); a transmite. 5):~ dorul a) a-i fi dor de cineva; b) a simți lipsa unui lucru. ~ grija a purta grijă de; a avea răspundere pentru ceva sau cineva. ~ război, lupte a lupta; a se război. ~ la capăt (sau la bun sfârșit) a îndeplini; a termina. ~ în ispită a face pe cineva să săvârșească fapte rele. 2. intranz. 1) (despre drumuri) A avea direcția; a conduce; a îndrepta. Șoseaua duce la Chișinău. 2) (urmat, de obicei, de un circumstanțial de mod) A avea un anumit mod de trai; a trăi. A o ~ bine. A o ~ tot într-un chef. ◊ A o ~ cu chiu cu vai (sau ca vai de lume) a trăi foarte greu. A n-o mai ~ mult a nu mai avea mult de trăit; a fi pe patul de moarte. 3) A avea drept rezultat. Aceasta nu duce la ceva bun. /<lat. ducere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DÚCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. ~ la școală. ◊ ~ după cineva a se mărita. ~ drept (sau glonț, într-un suflet, fuga, pușcă) a merge repede și fără ocoliri. ~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte și în alta. 2) (despre zvonuri, vești) A se răspândi repede. /<lat. ducere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DÚCE ~i m. (în feudalism) 1) Titlu nobiliar superior marchizului și inferior prințului. 2) Persoană care purta acest titlu. /<fr. duc, lat. dux, ~cis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DUCĂ-SE-PE-PUSTÍI s. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A duce ≠ a aduce
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
A se duce ≠ a sosi, a veni, a se întoarce, a reveni
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
ducă-se-pe pustii s.m. (pop. și fam.) 1. d****l, diavolul. 2. epilepsie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
du-te-víno s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dúcă-se-pe-pustíi s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)