DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĩnikŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DUHÓVNIC s. v. confesor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DUHÓVNIC s. v. cleric.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
duhóvnic s. m., pl. duhóvnici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink