Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
DUHOVNICÍ vb. v. mărturisi, spovedi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĩnikŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE DUHOVNICÍ mă ~ésc intranz. înv. (despre credincioși creștini) A mărturisi unui duhovnic păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. /Din duhovnic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUHÓVNIC s. v. confesor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
DUHÓVNIC s. v. cleric.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
duhóvnic s. m., pl. duhóvnici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink