DULÁMĂ, dulame, s. f. 1. Haină țărănească lungă (și îmblănită), făcută din postav gros. ♦ Haină lungă purtată în trecut de negustori, preoți etc. 2. Haină de ceremonie purtată de domni și de boieri, făcută din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană și cu paftale. – Din tc. dolama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DULÁMĂ s. suman, (reg.) contăș, recăl, (Transilv. și Maram.) gubă. (~ de dimie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dulámă (duláme), s. f. – 1. Haină veche purtată de boieri și apoi de burghezie. – 2. (Olt.) Haină lungă de postav alb. – Mr. dulumă, megl. dulmă. Tc. dolama (Șeineanu, II, 163; Lokotsch 530), cf. ngr. ντουλαμᾶς, bg., sb. dolama, mag. dolmány, pol., rus. dolman. Din aceste ultime cuvinte provine dubletul dolman, s. n., cf. fr. dolman, sp. dormán.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dulámă s. f., g.-d. art. dulámei; pl. duláme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DULÁMĂ ĕ f. 1) Haină scurtă, îmblănită și împodobită cu garnituri din metale scumpe, purtată în trecut de domni și de boieri la diferite ceremonii. 2) Haină lungă, de obicei îmblănită, purtată în trecut de țărani. /
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink