DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÚRDĂ s. v. flintă, pușcă, sâneață.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dúrdă (pușcă) s. f., g.-d. art. dúrdei; pl. dúrde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DÚRDĂ ~e f. înv. Armă de foc primitivă, cu țava lungă, cu cremene și cu fitil; flintă. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DURD adj. v. bucălai, bucălat, dolofan, dur-duliu, grăsan, grăsuliu, grăsuț, plin, rotofei, rotund.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
durd (dúrdă), adj. – Rotofei, rotund. Mag. durda (Cihac, II, 105; Iordan, BF, VII, 252). Cuvînt rar. – Der. durdă, s. f. (femeie dolofană; buzdugan; pușcă); durduliu, adj. (rotofei). – Cf. durduca.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
durd adj. m., pl. durzi; f. sg. dúrdă, pl. dúrde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink