Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: durea (verb tranzitiv) , durere (substantiv feminin)   
DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DURÉRE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinți.) 2. v. chin. 3. v. tortură. 4. v. întristare. 5. v. tristețe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Durere ≠ bucurie, plăcere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul.A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DURÉRE ~i f. Suferință fizică sau morală intensă; chin. ~ de cap. ~ sufletească. /v. a durea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DUREÁ vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
IARBĂ-DE-DURÉRI s. v. coada-cocoșului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doáră; part. durút
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)