Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
DURUÍT, dăruituri, s. n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DURUÍT s. v. huruitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
duruít s. n., pl. duruíturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DURUÍ dúrui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare și obiecte în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DURUÍ vb. v. hurui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
duruí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. dúrui, 3 sg. și pl. dúruie, imperf. 3 sg. duruiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink