Dex dârdâit

DÂRDÂÍT s. n. Dârdâială. – V. dârdâi.

DÂRDÂÍT s. 1. v. tremurătură. 2. v. clănțănit.

DÂRDÂÍT s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăi-făsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăn-cănit, vorbăraie, vorbărie.

dârdâít s. n.

DÂRDÂÍ, dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe) A tremura de frig, de frică etc. ♦ (Despre dinți) A clănțăni de frig, de frică 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a se clătina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trăncăni, a flecări. [Var.: (reg.) dârdăí vb. IV.] – Onomatopee.

A DÂRDÂÍ dârdâi intranz. 1) A tremura de frig, de frică etc. 2) pop. A avea v******i (producând sunete). / Onomat.

DÂRDÂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

DÂRDÂÍ vb. 1. v. tremura. 2. v. clănțăni. 3. v. cutre-mura.

dîrdîí (-iésc, -ít), vb. – 1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombăni, a bodogăni. – 4. A pălăvrăgi, a bîrfi. – Mr. dărdărire, „a pălăvrăgi”, megl. dărdăres „taifas”. Creație expresivă, cf. bîr, și armen. drduem „a scutura”. Sensurile 2 și 3 par a indica o influență a tc. dirdir „vorbăreț, guraliv”, cf. ngr. δyρδyρ „guraliv”; bg. durdorĭa „a pălăvrăgi” (› mr., megl.). – Der. dîrdală, s. m. (Mold., slobod la gură); dîrdîială, s. f. (tremur, tremurici); dîrdîiș, s. n. (pistă pentru sănii), cf. derdeluș. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardăr, s. n. (joc de cărți). Aceleiași rădăcini expresive îi aparține dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. dărlĭa se „a certa” (Candrea), cu der. dîrlui, s. n. (Trans., tub de fluier; corn din coajă de trestie); dîrlu, s. n. (băț cu care se curăță hornul); dîrloi, s. n. (Mold., flaut).

dârdâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dârdâi, 3 sg. și pl. dârdâie, imperf. 3 sg. dârdâiá