Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: dărâma (verb tranzitiv) , dărâmare (substantiv feminin)   
DĂRÂMÁRE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmáre s. f.] – V. dărâma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
DĂRÂMÁRE s. 1. v. demolare. 2. v. prăbușire. 3. v. că-dere. 4. v. doborâre.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Dărâmare ≠ clădire
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dărâmáre s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A DĂRÂMÁ dărâm tranz. A face să se dărâme. /<lat. deramare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE DĂRÂMÁ pers. 3 se dărâmă intranz. 1) (despre construcții) A se deteriora, căzând la pământ (sub acțiunea anumitor factori dăunători); a se distruge; a se ruina. 2) (despre terenuri, maluri) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se ponorî. /<lat. deramare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
DĂRÂMÁ vb. 1. v. demola. 2. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (O casă veche care se ~.) 3. v. prăbuși. 4. v. doborî.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A dărâma ≠ a clădi, a dura, a înălța, a ridica, a zidi
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
dărîmá (dărấm, dărâmát), vb.1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcție). – 5. A doborî, a copleși. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrși. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. și mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, și Pușcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 și ZRPh., XXVII, 738 (cf. Pușcariu 485 și REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanța dăr(i)ma ca sfă(i)ma.Der. dărîmătură, s. f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boșorog).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
dărâmá vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 sg. și pl. dărâmă, 1 pl. dărâmăm, conj. prez. 3 sg. și pl. dărâme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
dărî́m și dărám, a -îmá și (ob.) -ămá v. tr. (lat. de-rámo, -áre, a da jos ramurile, d. râmus, ramură. Formele cu acc. pe tulpină aŭ a orĭ î, iar cele-lalte ă, rar î. Cp. cu fărîm). Daŭ jos ramurile: am cules nucile fără să dărîm nucu. Dobor, daŭ jos distrugînd (vorbind de zidurĭ și de alte construcțiuni): a dărăma casa, zidu, podu. Dobor, răpun, trîntesc: sacu mă dărăma de greu ce e. Fig. Înving pin uneltirĭ: a dărăma un adversar politic. – Rar și lit. darm, a dărma (nord), ca sfarm.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)