ECHINGÍU, echingii, s. m. (Înv.) Călăreț turc folosit în recunoașteri. – Din. tc. akınci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
echingíu v. achingiu
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
achingíŭ m. (turc. akynǧy, d. akyn, ceambur, raĭtă p. jaf). Vechi. Pl. Un corp de călărețĭ Turcomanĭ, singura trupă existentă la Turcĭ în ainte [!] de înființarea ĭenicerilor și menținută maĭ tîrziŭ ca călărime neregulară de cercetătorĭ. – Și echingiŭ (turc. ekinǧi). V. hînsar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink