EDÉC, edecuri, s. n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din proră o ambarcație sau o navă pentru a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă. ◊ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcație sau o navă de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se găsește de multă vreme într-o gospodărie; lucru necesar, p. ext persoană (indispensabilă) care se găsește de multă vreme undeva. – Din tc. yedek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EDÉC, edecuri, s.n. Parâmă cu care se remorca de pe mal o ambarcație sau o navă împotriva curentului cursului de apă.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
edéc (edécuri), s. n. – 1. Odgon, legătură. – 2. Povară, încărcătură. Tc. edek (Lokotsch 948), cf. sb. jedek.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
edéc s. n., pl. edécuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EDÉC ~uri n. 1) înv. Parâmă cu ajutorul căreia se remorca de pe mal un vas împotriva cursului apei. ◊ A fi la ~ul cuiva a depinde cu totul de cineva; a fi la dispoziția cuiva. 2) Cablu de remorcare. 3) Obiect de valoare care se găsește de multă vreme într-o casă, într-o gospodărie. /<tr. yedek
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink