Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
EGALITÁTE, egalități, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situație în care mai mulți participanți realizează același număr de puncte în cadrul aceluiași concurs. 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri, prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. (Mat.) Relație între două sau mai multe cantități, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relații, scrisă cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. égalité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EGALITÁTE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuințelor și consumului personal al membrilor societății. ♦ Stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un număr egal de puncte realizat de mai mulți participanți la o competiție; situație în care există un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. 3. Grupare a două expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. égalité, lat. aequalitas].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EGALITÁTE s. f. 1. stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un număr egal de puncte. 2. principiu potrivit căruia tuturor oamenilor, statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. 3. (mat.) echivalență între două sau mai multe mărimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relații redată prin semnul egal (=). (< fr. égalité)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EGALITÁTE s. v. paritate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Egalitate ≠ inegalitate
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
egalitáte s. f., g.-d. art. egalității; pl. egalități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EGALITÁTE ~ăți f. 1) Caracter egal; lipsă de diferență; identitate. 2) mat. Relație între două mărimi egale. 3) sport Situație în care mai mulți concurenți realizează același număr de puncte. A termina jocul la ~. [G.-D. egalității] /<fr. égalité, lat. aequalitas, ~atis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)