ELECTRÓN, electroni, s. m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică cunoscută în natură și care intră în alcătuirea atomilor tuturor substanțelor. – Din fr. électron.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELECTRÓN s.m. Particulă elementară de materie care intră în compoziția atomului și este încărcată cu electricitate negativă; negatron. [< fr. électron, cf. engl. electron, germ. Elektron].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELECTRÓN s.n. Aliaj dur și ușor de magneziu, aluminiu, aramă și zinc, folosit mai ales în aeronautică. [Scris și elektron. / cf. fr. électron, it. electron, germ. Elektron].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELECTRÓN s. m. particulă elementară stabilă, cu cea mai mică sarcină negativă. (< fr. électron)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ELECTRÓN s. (FIZ.) (rar) negatron.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
electrón s. m., pl. electróni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ELECTRÓN ~i m. Particulă elementară cu cea mai mică sarcină electrică negativă, care intră în componență atomului. [Sil. e-lec-tron] /<fr. électron
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELECTRÓN (‹ fr. {i}; {s} gr. elektron, „chihlimbar”). s. m. Particulă elementară, constituent general al materiei; are masa de repaus de 9,109 • 10-31 kg, dimensiunile sub 10-13 m și sarcina electrică negativă e = 1,602 • 10-19 C. A fost descoperit (1897) de J.J. Thomson.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink