ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELEGÍE s.f. 1. Poezie lirică cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristețe; jale, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. élégie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cântec trist].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELEGÍE s. f. 1. poezie lirică în care domină sentimentul de melancolie; (p. ext.) plângere, jeluire. 2. piesă vocală sau instrumentală cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. élégie, lat. elegia, gr. elegeia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ELEGÍE ~i f. 1) Specie a poeziei lirice pătrunsă de tristețe, de jale, de melancolie. 2) Compoziție muzicală cu caracter meditativ și melancolic. [G.-D. elegiei] /<fr. élégie, lat. elegia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink