ELEVÁȚIE, elevații, s. f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELEVÁȚIE s.f. 1. Înălțime morală, spirituală, grandoare, măreție morală. 2. Reprezentare grafică la scară a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. [Gen. -iei, var. elevațiune s.f. / cf. fr. élévation, lat. elevatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELEVÁȚIE s. f. 1. înălțime morală, rafinament, distincție. 2. reprezentare grafică, la scară, a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. 3. parte a unui element masiv de pod aflat deasupra terenului. (< fr. élévation, lat. elevatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
eleváție s. f. (sil. -ți-e), art. eleváția (sil. -ți-a), g.-d. art. eleváției; pl. eleváții, art. eleváțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink