ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELOCVÉNȚĂ f. 1) Caracter elocvent. A avea multă ~. 2) Arta de a convinge și de a influența prin limbaj. ~ politică. 3) Expresivitate sugestivă. ~a mimicii. [G.-D. elocvenței] /<fr. éloquence, lat. eloquentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ELOCVÉNȚĂ s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocință. ♦ Expresivitate, exprimare sugestivă. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELOCVÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător; elocință. ◊ expresivitate. (< fr. éloquence, lat. eloquentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ELOCVÉNȚĂ s. 1. v. retorică. 2. v. expresivitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
elocvénță s. f., g.-d. art. elocvénței
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink