ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ELÓGIU s.n. Discurs, cuvântare prin care este lăudat cineva; laudă deosebită adusă cuiva, preamărire. [Pron. -giu. / < lat. elogium – scurtă inscripție pe statui, pe morminte, cf. it. elogio, fr. éloge].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ELÓGIU s. n. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva. (< lat. elogium, it. elogio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ELÓGIU s. v. glorie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Elogiu ≠ hulă, ponegreală
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
elógiu s. n. [-giu pron. -gĩu], art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (sil. -gi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ELÓGIU ~i n. 1) Discurs prin care este lăudat cineva sau ceva. 2) fig. Laudă (exagerată) adusă cuiva; proslăvire neîntemeiată; panegiric; ditiramb. /<fr. éloge, lat. elogium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink