ENANTIOMORFÍE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea simetrică a celeilalte în raport cu un plan; enantiomorfism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. énantiomorphie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ENANTIOMORFÍE s. f. proprietate a unor entități, ale căror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune între ele numai prin reflectare într-un plan extern; enantiomorfism. ◊ (min.) proprietate a două substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea inversă a celeilalte. (< fr. énantiomorphie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ENANTÍOMORFÍE s. v. enantiomorfism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
enantiomorfíe s. f. (sil. -ti-o-), art. enantiomorfía, g.-d. enantiomorfíi, art. enantiomorfíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink