ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ENUMERÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare. 2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen. -iei. / cf. fr. énumération, lat. enumeratio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ENUMERÁȚIE s. v. enumerare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
enumeráție s. f. → numerație
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ENUMERÁȚIE ~i f. 1) v. A ENUMERA. 2) Figură de stil, constând în numirea consecutivă a unor argumente și fapte referitoare la aceeași împrejurare sau la aceeași temă, pentru a reda ceva cu mai multă forță de convingere. /<fr. énumération, lat. enumeratio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink