EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EPIGÓN s.m. 1. Denumire dată fiilor celor șapte comandanți care au pierit la asediul Tebei. ♦ Diadoh. 2. (Adesea ironic) Descendent, urmaș (inferior predecesorilor); scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. [< fr. épigone, it. epigono, cf. gr. epigonos – descendent].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EPIGÓN s. m. 1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei. ◊ diadoh. 2. urmaș lipsit de o**********e, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. 3. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă. (< germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
epigón s. m., pl. epigóni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EPIGÓN ~i n. Succesor al unor predecesori iluștri (scriitori sau artiști), care imită fără spirit creator ideile și metodele acestora. /<lat. epigonus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink