EPIGRÁMĂ, epigrame, s. f. Specie a poeziei lirice, de proporții reduse, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică. – Din fr. épigramme, lat. epigramma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EPIGRÁMĂ s.f. 1. (Ant.) Inscripție pe morminte, monumente, vase etc. 2. (Lit.) Specie de poezie (scurtă) cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare la adresa unui personaj, a unui fapt etc. [< fr. épigramme, it., lat. epigramma, cf. gr. epi – deasupra, gramma – inscripție].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EPIGRÁMĂ s. f. 1. (ant.) inscripție pe pietre funerare, monumente, vase etc. 2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria. 3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. (< fr. épigramme, lat. epigramma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
epigrámă s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. epigrámei; pl. epigráme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EPIGRÁMĂ ~e f. Poezie lirică de proporții reduse care satirizează trăsăturile morale negative ale unei persoane sau anumite stări de lucruri, terminându-se, de obicei, printr-o poantă ironică. [Sil. -pi-gra-] /<fr. épigramme, lat. epigramma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink