EROÁRE, erori, s. f. 1. Cunoștință, idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit; greșeală. ◊ Expr. A induce (pe cineva) în eroare = a înșela, a amăgi. 2. Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt ori asupra existenței unui act normativ. ◊ Eroare juridică = greșită stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 3. Diferența dintre valoarea reală a unei mărimi și valoarea calculată a acestei mărimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EROÁRE s.f. 1. Greșeală, lipsă de concordanță între percepțiile noastre și realitatea obiectivă. ◊ A induce (pe cineva) în eroare = a amăgi, a înșela. 2. Diferența dintre valoarea unei mărimi și valoarea măsurată a acestei mărimi. [Gen. -orii. / cf. fr. erreur, it. errore, lat. error].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EROÁRE s. f. 1. lipsă de concordanță între percepții și realitatea obiectivă; cunoștință falsă, denaturată; greșeală. ♦ a induce (pe cineva) în ~ = a amăgi, a înșela. 2. (jur.) reprezentare greșită asupra unei situații de fapt, ori asupra existenței unui act normativ. 3. diferența dintre valoarea măsurată și cea reală a unei mărimi. (< fr. erreur, lat. error)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EROÁRE s. 1. v. greșeală. 2. v. gafă. 3. v. vină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Eroare ≠ adevăr
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
eroáre (eróri), s. f. – Greșeală. Lat. errorem (sec. XIX). – Der. eronat, adj., din fr. erroné.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
eroáre s. f., g.-d. art. erórii; pl. eróri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EROÁRE eróri f. Încălcare inconștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; greșeală; rătăcire; aberație. ◊ A induce (pe cineva) în ~ a înșela (pe cineva); a amăgi. [G.-D. erorii] /<fr. erreur, lat. error, ~oris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink