EUFONÍE, eufonii, s. f. Succesiune armonioasă de vocale și de consoane, care are drept efect o impresie acustică plăcută. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphonie, lat. euphonia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EUFONÍE s.f. Împerechere armonioasă de sunete, care impresionează plăcut auzul. V. muzicalitate. [Gen. -iei. / cf. fr. euphonie, lat., gr. euphonia < eu – bine, phone – voce].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EUFONÍE s. f. succesiune armonioasă de sunete în silabele unui cuvânt, unei fraze, cu efect auditiv plăcut. (< fr. euphonie, lat., gr. euphonia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
Eufonie ≠ cacofonie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
eufoníe s. f. (sil. e-u-), art. eufonía, g.-d. art. eufoníei; pl. eufoníi, art. eufoníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EUFONÍE ~i f. 1) Succesiune de sunete vocale și consonante care produce o impresie plăcută auzului. 2) Ramură a poeticii care studiază structura operelor literare din punctul de vedere al armoniei. /<fr. euphonie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink