EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EVICȚIÚNE s.f. (Jur.) Deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. éviction, lat. evictio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EVICȚIÚNE s. f. (jur.) deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. (< fr. éviction, lat. evictio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
evicțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. evicțiúnii; pl. evicțiúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EVICȚIÚNE -i f. Privare de un lucru obținut legal ca urmare a unei sentințe sau a exercitării de către altcineva a dreptului său în privința aceluiași lucru. /< fr. éviction, lat. evictio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink