Dex evocare

EVOCÁRE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocație. ♦ (Concr.) Compoziție literară în care se evocă ceva. – V. evoca.

EVOCÁRE s.f. Acțiunea de a evoca și rezultatul ei; amintire, aducere-aminte; evocație. [< evoca].

EVOCÁRE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocație ◊ scriere literară în care se evocă ceva. (< evoca)

evocáre s. f., g.-d. art. evocării; pl. evocări

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare.

A EVOCÁ evóc tranz. 1) (fapte, evenimente din trecut) A readuce în memorie. 2) (persoane, lucruri din trecut etc.) A descrie (prin cuvinte) cu multă măiestrie artistică. /<fr. évoquer, lat. evocare

EVOCÁRE ~ări f. Compoziție literară în care se evocă ceva. /v. a evoca

EVOCÁ vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i. evóc. / < fr. évoquer, it., lat. evocare].

EVOCÁ vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr. évoquer, lat. evocare)

EVOCÁ vb. 1. v. sugera. 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redeștepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. v. aminti. 4. (fig.) a spune, a trezi. (Câte nu-mi ~ acele zile!) 5. a reconstitui. (A ~ întreaga scenă întâmplată.)

evocá (evóc, evocát), vb. – A aduce la cunoștință fapte, evenimente trecute. Lat. evocare (sec. XIX). – Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat); evocați(un)e, s. f. (acțiunea de a evoca); evocator, adj. (care evocă).

evocá vb., ind. prez. 1 sg. evóc, 3 sg. și pl. evócă; conj. prez. 3 sg. și pl. evóce