EXÁRH, exarhi, s. m. 1. Comandant al unei unități de cavalerie în armata romană. ♦ Guvernator bizantin din Italia și din Africa de nord. 2. (În biserica ortodoxă, în trecut) Demnitate bisericească, superioară aceleia de mitropolit și inferioară aceleia de patriarh, care se conferea, prin delegație, de către patriarhia din Constantinopol; persoană care deținea această demnitate. 3. Organ de inspecție și de control al mănăstirilor dintr-o eparhie; arhiereu din acest organ. [Pr.: eg-zarh] – Din ngr. íxarhos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EXÁRH s.m. 1. Titlu dat unor înalți demnitari din Imperiul roman de răsărit, care guvernau provinciile din Italia, din Africa etc. în locul împăratului de la Constantinopol. 2. Căpetenie a unei biserici ortodoxe autonome. ♦ Organ bisericesc de inspecție pentru mănăstirile care aparțin de o eparhie ortodoxă. [Pron. eg-zarh. / cf. fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarchos – șef].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EXÁRH s. m. 1. titlu dat unor înalți demnitari din Imperiul Roman de Răsărit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. în locul împăratului de la Constantinopol. 2. căpetenie a unei biserici ortodoxe autonome. ◊ organ bisericesc de inspecție pentru mănăstirile care aparțin de o eparhie ortodoxă. (< fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
exárh (exárhi), s. m. – Vicar. – Mr. exarhu. Ngr. ἔξαρχος. Sec. XVII (Murnu 23). – Der. exarhie, s. f. (vicariat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
exárh s. m. (sil. mf. ex-), pl. exárhi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EXÁRH ~i m. Arhiereu însărcinat cu controlul mănăstirilor. /<ngr. éxarchos
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink