EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EXCLAMÁȚIE s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamațiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EXCLAMÁȚIE s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EXCLAMÁȚIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
exclamáție s. f. (sil. -ți-e), art. exclamáția (sil. -ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EXCLAMÁȚIE ~i f. Cuvânt, propoziție sau frază care exprimă o stare afectivă puternică. /<fr. exclamation, lat. exclamatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PUNCT DE EXCLAMÁȚIE s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink