A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa
Expresii similare:
- (A avea) inimă de piatră (sau impietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece
- (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău
- (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune
- (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți
- (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine
- (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui
- (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel
- (Merge sau calcă) parcă are ouă-n poală sau parcă calcă pe ouă = (merge) cu exagerată băgare de seamă
- A (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina = a se răspândi vestea în lume, a se afla sau a se vorbi despre cineva sau ceva ca despre ceva extraordinar
- A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva
- A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva
- A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie
- A (nu) avea preț = a) a (nu) se vinde cu mulți bani, a (nu) se cere; a (nu) avea trecere; b) a (nu) valora foarte mult
- A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva
- A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității