A umbla după (sau a aștepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aștepta) lucruri bune, plăcute și venite de-a gata
Expresii similare:
- (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi
- (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător
- (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni
- (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost
- (Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau! 2) Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi
- (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți
- (De-a) cirip-cirip = joc de copii la care jucătorii se apucă unii pe alții de dosul palmei, ciupindu-se de piele și repetând „cirip-cirip”
- (Nici) măcar de-afurisenie = câtuși de puțin; de fel
- A (o) duce (sau ține) la tăvăleală = a) (despre oameni) a fi rezistent la eforturi fizice; b) (despre lucruri) a nu se strica ușor
- A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva
- A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli
- A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare
- A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate
- A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie
- A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare