Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-o dată
Expresii similare:
- (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite
- (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atenție după o lungă uitare
- A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva
- A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva
- A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută
- A acoperi terenul = a fi prezent în mod permanent în orice parte a terenului de joc
- A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta
- A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție
- A arunca banii pe fereastră = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor
- A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc
- A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor
- A avea (sau a-și păstra) o portiță de scăpare = a avea (sau a-și păstra) un mijloc de a ieși onorabil dintr-o situație neplăcută, încurcată
- A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire
- A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atrăgător
- A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale