EXTRAORDINÁR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobișnuit, nemaipomenit, formidabil, excepțional; (despre oameni) dotat cu calități deosebite, excepționale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, măsuri, funcții etc.) Care depășește cadrul unei reguli, unei măsuri obișnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
EXTRAORDINÁR, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Cu totul deosebit, ieșit din comun, neobișnuit, excepțional. 2. (Despre legi, adunări etc.) Care nu este, nu se ține, nu are loc potrivit regulilor obișnuite. 3. (Despre oameni) Cu mari calități; eminent, excepțional. ♦ (Despre lucruri) Foarte bun, excelent [Cf. fr. extraordinaire, lat. extraordinarius].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
EXTRAORDINÁR, -Ă adj. 1. (și adv.) ieșit din comun, neobișnuit, excepțional. 2. (despre legi, adunări etc.) care nu este, nu se ține potrivit regulilor obișnuite. 3. (despre oameni) cu mari calități; eminent, excepțional. ◊ (despre lucruri) foarte bun, excelent. (< fr. extraordinaire, lat. extraordinarius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
EXTRAORDINÁR adj., adv. 1. adj. colosal, enorm, excepțional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal, (arg.) mortal. (A avut un noroc ~.) 2. adj. v. colosal. 3. adj. v. titanic. 4. adj. v. cumplit. 5. adj. v. special. 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte. 8. adv. v. sfâșietor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Extraordinar ≠ obișnuit
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
extraordinár adj. → ordinar
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
EXTRAORDINÁR ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care este neobișnuit; cu totul ieșit din comun; strașnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calități și suscită admirație. 3) (despre persoane) Care se deosebește vădit de toți ceilalți; înzestrat cu calități deosebite. 4) (despre evenimente, ședințe, adunări etc.) Care nu a fost prevăzut din timp; în afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink