FILOZÓF, -OÁFĂ, filozofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu filozofia, care studiază și prelucrează problemele fundamentale ale filozofiei, care are o concepție proprie în domeniul filozofiei; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filosóf, -oáfă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
FILOZÓF, -OÁFĂ s.m. și f. 1. Specialist în filozofie; gânditor. 2. (Fig.) Înțelept; om echilibrat. [Pl. -ofi, -oafe, var. filosof, -oafă s.m.f. / < fr. philosophe, cf. lat. philosophus, gr. philosophos < philos – prieten, sophia – înțelepciune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
FILOZÓF, -OÁFĂ s. m. f. 1. specialist în filozofie; gânditor. 2. (fig.) înțelept; om echilibrat. (< fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
FILOZÓF s. 1. cugetător, gânditor, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ german.) 2. v. înțelept.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
FILOZÓF s. v. astrolog.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
filozóf s. m., pl. filozófi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
FILOZÓF ~oáfă, (~ófi, ~oáfe) m. și f. 1) Persoană care a alcătuit o doctrină filozofică sau a elaborat elemente pentru o astfel de doctrină. 2) Specialist în filozofie. 3) fig. pop. Persoană atotștiutoare; om înțelept. /<gr. philosophos, fr. philosophe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink